Marlanii incearca sa fie ca orasenii, dar nu le iese...

Astazi, cand am coborat la parter ca sa platesc intretinerea - deoarece administratorul are biroul in uscatorul blocului care este situat la parter,... a iesit afara si una dintre vecine sa-si conduca fata.... si cand s-a intors a inceput sa comenteze cu vecinele - mahalagioaice - maidaneze, care stau toata ziua - toata ziua si mananca seminte, in fata blocului,... ca sa stie cine intra si cine iese din bloc.... in legatura cu un caine, care latra, undeva, departe, in parcul dintre blocuri...

"- Vai de mine, cainele asta este f. periculos, are niste ochi VERZI si latra toata ziua"...

De obicei cainele care latra nu musca....
Si era vorba despre un caine (MAX) o corcitura cu un Husky si care are niste ochi superbi, ALBASTRI, frumosi si limpezi, in care poti sa te scufunzi....
Si pe care tot cartierul il iubeste, inclusiv, cei care locuiesc la G-uri, niste blocuri, unde locuiesc cei mai saraci oameni, dar care au grija si hranesc animalutele (caini si pisici ) care apar pe langa blocurile lor...  si le fac adaposturi din cutii... si din putinul lor, da si la animale... sunt oameni saraci dar au sufletul bun...
Dar vecina mea, care a fost educatoare de gradinita,... care face parte si din comisia de cenzori a asociatiei.... va dati seama ce oameni "destepti" fac parte dintre cei care verifica facturile, si tot ceea ce platim, ... trebuia sa faca pe desteapta in fata celorlalte mahalagioaice, caci si ea face parte dintre ele... sta in fata blocului si mahalageste...
Deci, in creierul ei, un caine cu ochi albastri care latra undeva, departe, unde pazeste niste masini, a caror proprietari, il hranesc,... este un caine cu ochi verzi care este f. periculos deoarece latra....
O daltonista, care se da f. desteapta in fata unor inculte mai mari decat ea....
Astfel de oameni, au facut ca sa apara aceasta lege a eutanasierii cainilor fara stapan....
Acesti oameni, care nu stiu sa faca diferenta intre un ceai diuretic si un ceai purgativ.... tot aceasta vecina o sfatuia pe una dintre vecinele noastre care ii povestea, in fata blocului, bineinteles, ca a fost la medic si i s-a recomandat un ceai diuretic si l-a cumparat... la care aceeasi vecina "desteapta" ii spune sa nu cumva sa-l bea deoarece o sa se "c.....ce" toata ziua... si o sa stea numai pe WC....
Va dati seama, cine ne educa copiii?
Va dati seama cine ne verifica facturile?
Va dati seama ca marlanii vor sa para mai destepti decat sunt?
Si noi ce facem? Stam cu mainile in san???? si-i lasam sa ne calce in picioare si sa prosteasca... sculati-va oraseni si dati-le o lectie de civica.....

IUBITI SI CAINII VAGABONZI... caci veti gasi prietenul care va iubeste neconditionat

IUBITI SI CAINII VAGABONZI,  SUNT MAI LOIALI, SI UNEORI MAI LORZI...
Asa este...
Si eu am un caine,.... o "corcitura.... o combinatie de snautzer cu ciobanesc mioritic" dar este cel mai bun prieten al meu, ma insoteste peste tot si ma apara de toti nenorocitii ce pe strada caci ei (CAINII) au acest instinct de a simti cand cineva vrea sa iti faca ceva rau, si atunci maraie si apoi latra ca sa te instiinteze ca ceva nu este in regula...
Sunt de 1000 de ori mai destepti decat oamenii... si pot sa te ajute in multe situatii.... de cand am inceput sa cunosc animalelele, nu mai pot sa iubesc oamenii, deoarece sunt niste prefacuti.... te iubesc numai cand ai si le dai... daca nu le mai dai te injura.....

Cainii maidanezi sunt mai sufletisti decat Oamenii, iar noi ii condamnam la moarte... RUSINE...

Ati vazut pe PTROTV sau pe FB, cum un caine "maidanez" s-a chinuit sa salveze un cal cazut intr-o gura de canalizare si nu s-a lasat pana cand, la latraturile lui s-au alertat si alte persoane si au fost chemati pompierii, care au reusit sa salveze bietul cal, si catelul chiar ajuta si el acolo si voia sa-l traga pe cal cat mai repede din canalizare...
Fara ajutorul lui, calul ar fi murit... Deci merita multe, multe laude !!!!!
Acest episod nu va da de gandit ca aceste animale, cainii maidanezi, cum ii numiti, voi, au suflet si ajuta si alte suflete aflate la ananghie, indiferent daca aceste suflete sunt oameni sau animale ???.....
BRAVO lor.... pentru ei nu conteaza ca acel suflet miroase a baliga sau a pisica sau a caine..... pentru ei este un suflet aflat in pericol de moarte..... si reactioneaza ca atare... si nu renunta pana acel suflet nu este salvat....
Oamenii s-au tampit....
Cainii ii deranjeaza ca latra,... pisicile ca miauna,... ciorile ca, caraie.... dar ei OAMENII, care taie copacii, fara sa mai planteze alt copac in acel loc, care polueaza natura cu gratare de carne sau de vinete si alte legume acum, toamna pentru zacusca, pe care le fac afara, desi in bloc, in apartament, au aragaz si hota care scoate tot fumul si mirosul.... (dar nu vede lumea.... si taranul daca nu se lauda-moare)...
Ei OMENII deranjeaza cel mai mult.... ei distrug flora si fauna... ei sunt de condamnat.... dar nu realizeaza ca isi taie craca de sub picioare...
Dumnezeu nu doarme si intotdeauna le da cate o palmita dar sunt atat de nesimtiti incat nu realizeaza de ce li se intampla anumite lucruri....
Intotdeauna, animalele, vor fi pentru noi un exemplu de viata, dar nu vrem sa recunoastem acest lucru....
Am uitat sa mai fim Oameni.... si asta nu este bine....
Dumnezeu ne judeca dupa faptele noastre... bine faci, bine gasesti,... rau faci, rau gasesti !!!!... tu si tot neamul tau....
 

Cum ai putut ???

Cum ai putut ???

"Cand am fost un catelus, te-am binedispus cu impleticelile mele, si te-am făcut sa razi. Ziceai ca sunt copilul tau, si indiferent de cate perechi de pantofi ti-am distrus si de cate perne am smotocit, am devenit prietenul tau cel mai bun.

Ori de cite ori am fost ‘rau’, imi aratai degetul si ma intrebai ‘Cum ai putut?’. Apoi te uitai in ochi mei nevinovati, te cuceream si ma rostogoleai, ne jucam si ma mingaiai pe burtica. A durat ceva mai mult timp pana am invatat ca treburile se fac afara, dar eram primul tau catel si tu erai teribil de ocupat.

Intr-un final, am inteles despre ce era vorba, chiar daca nu ai stiut cum sa-mi spui, astfel ca, pana la urma, impreuna, am reusit sa depasim granitele comunicarii existente intre noi. Imi amintesc acele nopti in care ma strecuram langa tine in pat si iti ascultam confidentele si visele secrete. Era tot ce-mi doream, sa fiu linga tine, chiar si in momentele in care tu nu erai constient de acest fapt. Erau clipele in care credeam ca viata e perfecta.

Am strans atatea amintiri placute alaturi de tine, incat au sa-mi ajunga pentru mai multe vieti. Tin minte plimbarile lungi prin padure, alergarile prin parc, excursiile cu masina, imi amintesc chiar si clipele cind mancam impreuna inghetata (eu rontaiam cornetul, deoarece ‘inghetata este rea pentru caini’ asa ziceai). Dupamasa motaiam cumintel la soare asteptand sa vii acasa, chiar daca de cele mai multe ori, apareai doar la sfarsitul zilei. Apoi, treptat, ai inceput sa petreci tot mai timpul mai mult la locul de munca, intrucat trebuia sa-ti cladesti o cariera. Ai inaintat in virsta, si ai inceput sa-ti cauti perechea. Te-am asteptat cu rabdare, ti-am stat alaturi si te-am consolat cand veneai cu inima zdrobita de dezamagiri. Nu ti-am judecat niciodata deciziile, nici chiar atunci cand, chiar si tu erai constient ca te-ai inselat. Chiar daca si eu sufeream alaturi de tine, incercam sa ma arat vesel cand te intorceai acasa, imi doream sa pot pune un zambet pe fata ta. Una din cele mai fericite zile din viata mea, a fost cand ai venit acasa cu ea. Am stiut de cum v-am vazut ca ea este aleasa.. Chiar daca am mirosit ca nu este o persoana iubitoare de caini, nu mi-am facut probleme. Am primit-o in casa noastra, am indragit-o si am ascultat-o. Eram fericit, pentru ca si tu erai fericit, si pentru mine, doar asta conta. Apoi, au aparut si copilasii vostri. M-am bucurat alaturi de voi, ca si cum ar fi fost ai mei. Eram fascinat de culoarea lor rozulie, de mirosul lor, de scincetele firave care se auzeau din patuturi. Vroiam sa-i ingrijesc asa cum ii ingrijeati voi, doar ca erati ingrijorati sa nu-i ranesc cumva. Asa ca, imi petreceam timpul inchis in cealalta camera, sau in cusca pe care mi-ai construit-o in curte. Stateam cu botul pe labe, si visam cu ochii deschisi. Visam ca sunt cu voi linga puiutii vostri, ca suntem o familie numeroasa si fericita. Numai eu stiu cum ii iubeam si cum imi doream sa fiu linga ei, asa ca am devenit un ‘prizonier al iubirii’. 

Dupa ce au inceput sa creasca, am devenit prietenul lor. Se agatau de blana mea, si se sprijineau pe spinarea mea, ca sa-si poata tine echilibrul pe piciorusele lor micute. Imi bagau degetele in ochi, imi cercetau curiosi urechile, imi dadeau sarutari pe nas. Ma simteam la fel ca la inceput, prin atingerea lor simteam parca mingaielile tale de cand eram mic. Iubeam atingerile lor, intrucat, ale tale erau din ce in ce mai rare. Simteam ca viata mea are din nou un rost. Simteam ca traiesc un nou inceput. Am fost primul care i-a vazut facand primii pasi, asa ca, am sters cu buretele toate suferintele. Am simtit ca rabdarea si stradaniile mele de a va fi pe plac, au fost rasplatite. Ma strecuram in patul lor si le ascultam respiratia usoara si le vegheam visele, la fel cum ma strecuram langa tine cand eram puiandru. Asa te asteptam sa te intorci de la servici, si i-as fi aparat cu pretul vietii mele daca ar fi fost nevoie.

A fost o perioada in care, cand altii te intrebau daca ai caine, scoteai mindru o fotografie cu mine din portofel si le povesteai cat de bine ne intelegem. In ultimul timp, insa, raspundeai ‘da’ si schimbai subiectul. Cand nu te mai ajungeai cu banii, jucariile mele si zgarda pe care o primeam in fiecare primavara, erau primele taiate de pe lista. La inceput eram ’cainele tau’ acum eram ‘doar un caine’. Acum, ti s-a oferit sansa de a te muta cu serviciul in alt oras pentru un job mai bine platit. Te vei muta, impreuna cu familia, intr-un apartament, in care nu este voie cu animale de companie. Ati luat aceasta decizie, pentru ca asa este cel mai bine pentru ‘familie’, desi a fost un timp cand eu eram singura ta ‘familie’. Am fost incantat de plimbarea cu masina pina am ajuns la adapostul de animale. Odata ajuns acolo, am simtit ca mirosea ciudat, a caini, a pisici .... a frica. Parea un loc lipsit de speranta, un loc uitat pina si de Bunul D-zeu. Ai completat documentele si le-ai spus tinerilor de acolo ‘stiu ca veti gasi o casa buna pentru el’. Au dat din umeri si au coborat privirea in pamint. Ei stiu greutatile cu care se confrunta cu un caine de varsta mijlocie, chiar si unul cu ‘acte’, asa ca nu au promis nimic. A trebuit sa-i rogi pe copiii sa dea drumul zgarzii, apoi a trebuit sa te chinui sa le desfaci degetelele inclestate pe lesa. Tin minte cum strigau, cum te rugau, cum implorau "Nu, tati! Te rugam nu-i lasa sa ne ia cainele!". Atunci, m-am ingrijorat pentru ei, pentru modul in care vor intelege mai tarziu in viata, ce este prietenia, loialitatea, dragostea, responsabilitatea si respectul pentru orice forma de viata. Tu ... m-ai mangaiat usor pe cap, de bun ramas, mi-ai evitat privirea, asa ca am plecat si eu capul in pamint, in timp ce, politicos, ai refuzat sa pastrezi ca ultima amintire zgarda si lesa. Aveai o intilnire la care trebuia sa ajungi, asa cum aveam si eu una ... 

Apoi, ai plecat. Tinerii s-au apucat sa puna la loc hirtiile, si spuneau ca, probabil, tu stiai de mutarea asta cu ceva vreme inainte, dar ca nu ai incercat sa-mi cauti alta familie care sa ma vrea. Unul dintre ei, si-a intors capul intr-o parte, si in timp ce isi stergea o lacrima a intrebat ... ‘Cum ai putut?‘. Altfel, sunt foarte draguti cu noi. Incearca sa-si faca timp pentru fiecare dintre noi, sa ne aduca in fiecare zi cate o raza de speranta, desi programul lor este destul de incarcat. Cu mincarea nu e problema, doar ca de citeva zile nu mai am pofta de mancare. La inceput, saream in fata cand era zi de vizita. Speram sa fi si tu printre oamenii care veneau sa adopte un caine. Speram ca te-ai razgandit. Speram ca totul nu este decit un vis urat. Cand am realizat ca asta nu se va intimpla, am sperat ca printre oamenii aia, se va gasi unul caruia sa-i placa de mine, si care m-ar fi putut salva. Apoi, vazandu-i in jurul meu pe puiandrii care nu isi puteau face loc sa ajunga in fata, mi-am zis ca nu e corect sa concurez cu ei. Am vazut ca toti oamenii care veneau acolo, erau cuceriti de dragalasenia astora mici. Am hotarit sa le dau macar lor o sansa, ei aveau o viata intreaga inainte, asa ca m-am retras intr-un colt indepartat si am asteptat. 

I-am auzit pasii .... stiam ca a venit dupa mine. Era la sfarsitul zilei ... am mers tacuti de-a lungul unui culoar intr-o camera separata. Era o camera goala, doar o masa, iar intr-un colt am zarit o carte de rugaciuni luminata de flacara jucausa a unei luminari. O camera goala, dar plina de o liniste binecuvintata. M-a ridicat pe masa, si, in timp ce-si plimba miinile pe capul si urechile mele, mi-a soptit sa nu am nici o teama. Inima mea a inceput sa zvicneasca, insa m-am linistit repede, anticipind clipele ce vor veni. Brusc, am fost invaluit de un sentiment de usurare, brusc, mi-am dat seama ca zilele mele de prizonierat in dragoste ... s-au terminat. Printre clipele de visare si aducere aminte, am simtit ca sufletul ei era plin de remuscari. Am simtit ca toate grijile mele le-a luat asupra ei. Mi-a strans pe un picior din fata un garou, in timp ce o lacrima i-a cazut de pe obraz. I-am lins lacrima de pe mina, asa cum te lingeam si pe tine cand cautai alinare. Am simtit o intepatura, si lichidul rece imprastiindu-se in corpul meu. Mi-am scapat capul intr-o parte, moment in care privirile ni s-au intilnit. Privind-o in ochi am murmurat ‘cum ai putut’. Ca si cum ar fi inteles limbajul meu, m-a imbratisat si mi-a raspuns ‘imi pare asa de rau’ si s-a grabit sa-mi explice ca rolul ei este sa se asigure ca voi ajunge intr-un loc mai bun, intr-un loc in care nu voi mai fi ignorat, sau abuzat sau abandonat. Rolul ei este sa ma trimita intr-un loc plin de dragoste, un loc plin de lumina, care nu seamana deloc cu tot ce cunosteam eu despre viata pamintesca. Cu ultimele farime de energie, am incercat sa-i transmit printr-o bataie din coada, ca acel ‘cum ai putut’, nu ii era adresat ei, .... ci tie. Iti era adresat tie, bunul si iubitul meu stapin. Chiar si in ultimele momente din viata, gindul meu a fost indreptat spre tine. Te voi astepta sa ne reintilnim in acea lume minunata, spre care eu ma indrept acuma, ma voi gindi la tine si te voi astepta pentru totdeauna. Fie ca toti cei dragi tie, sa te iubeasca si sa-ti fie loiali, cel putin pe cat te-am iubit si ti-am fost eu". 

Nota autorului: Daca ‘Cum ai putut?’ ti-a adus lacrimi in ochi, pe masura ce ai citit-o, asa cum mi-a adus si mie pe masura ce o scriam, este pentru ca, aceasta este povestea milioanelor de animale de companie care mor in fiecare an in adaposturile de animale din toata lumea.

Oricine este binevenit sa distribuie acest eseu in scopuri necomerciale, atata timp cat este atribuit in mod corespunzator dreptul de autor.

Sa moara toti dumanii animalelor fara stapan....

Eu am adoptat un caine si doua pisici si-i tin in apartament, la bloc,.... si ma cert cu toti vecinii pentru ei....
Ca de ce ii cresc in apartament, la bloc....
Si in afara de acestia, hranesc cainii si pisicile maidaneze din cartier, dar toata lumea ma blameaza si ma cearta....Sa nu le mai dau apa si mancare....
Asa vor muri si ei flamanzi si morti de sete.... sa vada cum este sa-ti fie sete si sa nu-ti dea nimeni macar un strop de apa...este cumplit....
Asa sa-i pedepseasca Dumnezeu pe toti cei care nu mai au loc de animale,... sa nu mai aiba nici ei loc pe aceasta lume.....
Asa sa dea Dumnezeu...
Sa-i stranga pe cei care nu iubesc animalele...
Daca as fi stat la curte cred ca as adopta toti cateii si toate pisicile de pe strada, caci mi se rupe inima cand ii vad atat de neajutorati... si atat de huliti...
Dumnezeu sa-i aiba in paza si sa-i pedepseasca pe oamenii care vor sa le faca rau....
AMIN !!!

Stai la bloc... trebuie sa suporti mahalagioaicele...

Daca stai la bloc, intr-un cartier muncitoresc, intr-un bloc unde s-au adunat epavele societatii, trebuie sa le suporti...
Vrei, nu vrei trebuie sa asculti barfa....
Caci babele analfabete, nu au ce sa faca in casa si ies afara si se aseaza pe treptele de la intrarea in bloc si incepe barfa,... cine intra sau iese, este disecat pana la a treia generatie.... care cu cine s-a culcat, cine le-a dat, cine nu le-a dat, cine plateste, cine nu plateste, cine vine, la cine.... ti se scrantesc creierii daca le asculti si iti vine sa le iei la bataie, caci vii de la serviciu si vrei sa te odihnesti.... da de unde, trebuie sa asculti plavrageala lor de 2 lei si mai aduna si copii cu chiote si cu tipete... iti vine sa-ti iei lumea in cap....
Si atunci stai si te gandesti.... de ce mai locuim la bloc, la oras.... ca sa ascultam marlancele cum barfesc si ne musca de c....?????? daca nu ne coboram la nivelul lor.... sub-pamant SRL.... ar trebuie sa se dea o lege si cei care sunt de la tara sa stea separat de cei de la oras, care se uita la televizor, care citesc o carte, care studiaza.... fata de cei care stau numai si numai afara in fata blocului...

Viata la oras = viata la tara

Viata la oras s-a transformat in viata la tara... uitati-va in jurul vostru, la fiecare bloc au facut garduri-paragarduri, din lemne, din tabla, din sarma, curti-paracurti.... cu 3 flori sau cu 3 buruieni dar sa fie ingradite, sa nu intre cainii, sa nu intre pisicile..... exact ca la tara... numai ca acolo, are fiecare, in batatura lui si caine si pisica si gaini si vaca si porc.....
La oras trebuia sa fie frumos, cu spatii verzi in jurul blocului, fara atatea ingradituri inestetice, plus ca la parterul blocurilor si-au facut balcoane, care mai de care mai marlaniste si cat mai mari... nu trebuia aprobare pentru asa ceva.... s-a stricat intreaga arhitectura a orasului,... blocurile au devenit niste marlanisme,.... cine voia sa aiba balcon, trebuia sa-si cumpere apartament cu balcon din constructie, nu sa-si faca dupa capul lui, sulai-bulai, un balcon imens la parter, care strica toata arhitectura blocului.... Bravo primarului din Braila, din Craiova si din alte judete care au interzis contruirea de balcoane la parte, la blocurile care nu avut prevazut acest lucru din proiectare.... numai in Galati, primarul a permis astfel de marlanii.... vad ca a inceput sa darame chioscurile de pe trotuar.... mai bine s-ar gandi sa darame si balcoanele de neam prost si sa nu mai autorizeze astfel de constructii.... deoarece proiectantul a avut o gandire atunci cand a gandit blocul si a facut niste calcule de rezistenta.... iar acum spargem pereti, extindem apatamente pe casa scarii si mai adaugam si balcoane... la un cutremur mai mare, marea majorittae a blocurilor din Galati se va nariu.... numai din cauza acestor improvizatii....